tow.ro

Archive for the ‘carti’ Category

Fiindca mi-a placut mult Fata cu cercel de perla, m-am instalat intr-o librarie in dreptul raftului cu Tracy Chevalier si mi-am cumparat, la intamplare, inca o carte de-a ei. S-a nimerit sa fie Doamna si licornul. O lectura lejera, frumoasa, cu mai putin impact insa decat Fata cu cercel de perla – poate din cauza ca eram deja familiarizata cu atmosfera chevalier.

Dar viata se incapataneaza sa strecoare, din cand in cand, printre momente modeste, care nu pretind a fi nimic altceva decat simpla banalitate, cate o intamplare de-a dreptul surprinzatoare. Ca atunci cand, grabind pasii pe strazi, gandind cine stie ce trivialitati, zaresti, in trecere si fara sa te opresti, un chip ce iti provoaca o senzatie de o oarecare stranietate. De abia dupa ce mai faci cativa pasi si chipul s-a indepartat de orizontul tau, realizezi ca acel chip era o iubire apusa, aproape uitata si nemaivazuta de ani de zile.

Asa se facea ca ma gaseam citind Doamna si licornul, intr-o calatorie din cele mai comune, cu trenul. Pe masura ce inaintam printre randuri, trenul obosit taia campul, zumzetul pasagerilor ramanea suspendat intr-un ecou surd – m-a izbit! Vazusem tapiseriile! In Paris, intr-o oarecare plimbare, pe o strada n’importe quoi, ma opreste din mers insotitoarea mea si imi zice “Uite, aici e Muzeul Evului Mediu. Hai sa intram!”. Si intram, ca doar aveam timp berechet. Ramanem fara cuvinte in fata unor tapiserii enorme, pur si simplu magnifice. Si cu cata naivitate i-am zis, mai apoi, companioanei mele, ca mi-as dori si eu asemenea tapiserii in perspectiva foarte indepartata a unui camin propriu! Cred totusi ca cei care nu au vazut in prealabil tapiseriile, gusta altfel aceasta carte.

Un singur lucru mai am de adaugat, de data aceasta legat de expresivitatea limbajului. In Doamna si licornul am gasit un remarcabil substituent lingvistic al actului sexual, prin toate intelesurile lui fiind pur si simplu genial – verbul “a ara”.

Fata cu cercel de perla este cea mai frumoasa carte pe care am citit-o vreodata. Frumoasa sctricto sensu. Cursivitatea ideilor, decenta limbajului, linistea narativa, zbuciumul tacit al personajelor o ridica in cadrul literaturii la aceeasi treapta pe care se odihneste Fata cu cercel de perla a lui Vermeer in domeniul picturii.

Cartea are, cu siguranta, un caracter pe cat de estetic, pe atat de dispensabil. Fapt curios, tocmai frumusetea ei inutila ii ofera cel mai mare rang de maretie pe care o carte de tipul acesta o poate dobandi. E ca si cum ai investi intr-un serviciu de cafea din portelan de Meissen. Teoretic nu face cafeaua mai buna, insa practic da.

Dar mai am un motiv, in afara de frumusetea ei, pentru care recomand Fata cu cercel de perla. E un foarte bun material didactic pentru cei care vor sa invete cum trebuie privita o pictura.

Despre inimi cicatrizate

Se intampla in vremea in care o buna prietena de-a mea era o tanara indragostita – sincer, absolut, fara speranta, fara scop, cauzalitate ori sens, nebun, lipsit de realitate – vreme vitala pentru memoriile oricarei femei. Mi-a spus, atunci, sa citesc, neaparat, Inimi cicatrizate. Am citit-o, insa, peste cativa ani.

E o lectura dintr-o rasuflare. Titlul ei si conjunctura in care am aflat de ea m-au facut sa cred ca este vorba despre cine stie ce poveste romantica, ceea ce e fals. Pastreaza totusi, din imprejurarea mai sus amintita, atmosfera -  care o face la fel de sublima ca o dupamiaza insorita de primavara.

Impecabil, prin expresia artistica, Inimi cicatrizate reliefeaza foarte bine calitatea lecturii unei carti in limba originala. Asta fiindca, ca si limba materna a lui Blecher, si a mea este tot romana.

Totusi esenta cartii a surprins-o cel mai bine o alta prietena, care, citind Inimi cicatrizate, intrerupe deodata lectura, se intoarce catre mine si imi spune: “mai, nu stiu daca ma enerveaza sau ma intriga cinismul lui”.

Ma aflam in compania unei prietene poloneze, stabilita in Paris, si, intr-o oarecare conversatie, din acelea pe care le porti la o plimbare linistita intr-un parc, ii spun ca vreau foarte mult sa calatoresc. Ea zambeste si imi spune ca nu isi doreste asta. Ma uit la ea neincrezatoare. Ea continua, zicand: “Cand vreau sa vizitez o anumita tara, ma duc intr-un anumit cartier din Paris. Asta fiindca in Paris se afla intreaga lume.”. M-a izbit simplitatea acestei afirmatii care surprindea un adevar. Realmente, cunoasterea Parisului inseamna turul lumii.

Din aceasta prisma scrie Miller “Tropicul cancerului”. Parisul e un bar ieftin, fara geamuri, caci atunci cand te afli in el nu mai ai niciun contact cu lumea exterioara. Viata continua sa curga la cativa metri distanta de tine, iar pe tine chiar nu te intereseaza – ti-e sila. Cand intri nu stii daca vei sta doar cat sa schimbi cateva cuvinte cu vreun cunoscut, sau daca vei ramane pentru un pahar; e posibil sa ramai zile, saptamani, ani, pentru totdeauna poate – dar asta nu o stii. Iar daca iesi, mereu exista riscul de a te intoarce. Cat esti acolo te afli intr-o betie continua, un sex bolnavicios, o ameteala anestezianta. E o bodega pestrita, cu tot felul de oameni. Oameni care fug.

Daca vreti sa faceti turul lumii, vizitati Parisul. Daca vreti sa cunoasteti Parisul, cititi “Tropicul Cancerului”.

O carte senina, vesela, frumoasa, detasata. Ilustratiile, in acord cu muzicalitatea textului, sunt excelent realizate. Ce mai – per total, o lucratura de nota zece.

Dar e o problema, stimati domni de la Humanitas, ce e cu paginarea?! Cartea pe care am citit-o eu* sare de la pagina 16 la 73, cu tot cu textul aferent paginii, continua asa pana la 88, cand, tup la 33. O tine asa pana la 72, cand, surpriza, ne intoarcem la pagina 18. Mergem pana la 32, cand, alt salt, si hopa 89. De aici pana la 102, adica finalul cartii, o tine in line dreapta. Original, trebuie sa recunosc.

________

* Neagu Djuvara, Amintiri si povesti mai deocheate, editura Humanitas, 2009