tow.ro

Archive for the ‘pictura’ Category

Analiza asupra tehnicii pe care Ingres o foloseste in conceperea Izvorului

Voi trata acum tema feminitatii promise. In primul rand fata tine ulciorul in mod artificial. Tehnica lui Ingres de a reprezenta ulciorul este o inventie formala, intr-un plan bidimensional. Ingres a recurs la o astfel de interventie deoarece, in planul picturii, pe langa conotatiile sexuale oferite de ulcior, acesta mai poate fi considerat si un echivalent al capului fetei – ca forma, ulciorul este refelctia intoarsa a capului, apoi exista latura libera atat a capului, cat si a ulciorului unde, pe fiecare in parte este prinsa urechia, respectiv toarta. De asemenea, analogia este intarita si de inclinarea in partea stanga a ambelor corpuri. Apa care curge din vas preia rolul de continuitate a parului fetei. Astfel, tehnica adoptata de Ingres, asigura in acest caz continuitati, analogii, spre o mai buna armonie a intregii opere, insa tehnica este cu dublu sens, caci vizeaza si antiteza. Contrastul intre “fata” goala a ulciorului si perfectiunea chipului fetei impregneaza trasaturile celei din urma mult mai puternic. Iata deci, ca o singura abstractizare a ulciorului traseaza diferite directii: armonie compozitionala, analogie, contrast, aceste directii vizand catre unicul scop de subtilizare. Astfel, avand in fata aceste elemente, efectul psihologic este tocmai acela de care vorbeam mai sus, acel ceva inexplicabil care ne face sa vedem evidentul sexualitatii in pictura, insa pastrandu-ne senzatia de mister, nevulgarizand-o.

Tema refuzului feciorelnic reiese clar din genunchii strans lipiti, insa subtilizarea este accentuata prin alte artificii. In primul rand frapeaza antiteza stransoare – goliciune, stransoarea genunchilor, a mainilor, a bratului care adera la cap, iar apoi goliciunea dezolanta si fara restrictii a fetei. In al doilea rand, de mare importanta pentru sugestia fecioriei neacordate este contrastul intre impresia unei axe de simetrie verticala dreapta in postura corpului si inexistenta acesteia in plantul pictural. Aceasta impresie este realizata de Ingres tot printr-o schema abstracta, sugerand verticalitatea prin axe oblice care se compenseaza reciproc si simetria potentiala, dar nicaieri realizata prin jocul complementar al sanilor, bratelor, coapselor, genunchilor si picioarelor. Un rol cheie il joaca organul genital situat in mijlocul picturii, care, iarasi, ne sugereaza inchidere, fara sa stim in prealabil de ce. Bineinteles, tot inventia formala a lui Ingres creeaza acest efect. Aceasta fiindca exista o simetrie intre partea de sus si cea de jos a planului, realizata printr-un crescendo in ‘oglinda’ intre sus si jos al axelor centrale oblice care, scurte la extremitati, se lungesc inspre centru. Se creeaza astfel un joc dinamic, care este estompat pe masura ce unitatile se maresc, adica in momentul pantecului, acest joc inceteaza, organul genital ramanand inchis intr-un mediu inert.

Daca pana acum am aratat ca in “Izvorul” nu se pastreaza nicaieri realitatea subiectului, iar prin  interventia schemei abstracte este produsa o impresie contrara, fiind nevoie de aceasta tehnica pentru a reliefa adevaratele teme ale operei, exista in aceasta pictura un moment de perfectiune absoluta a subiectului, care, de data aceasta, nu mai este sugerata, ci chiar exista in pictura lui Ingres – acesta fiind chipul fetei.

O privire de ansamblu asupra picturii Izvorul a lui Ingres, scurta analiza

La prima vedere ne este infatisata o fata goala, stand in picioare, in pozitie frontala, care varsa apa dintr-un ulcior, sprijinindu-l pe umar.

Apoi, la o privire mai atenta, cumva, ne este indus un puternic sentiment sexual. Astfel ajungem sa realizam ca, pentru noi, acel ulcior nu mai are functia lui naturala, inlocuind-o in mintea noastra cu conceptual vaginului. Si apa isi pierde firescul, devenind nimic altceva decat lichid vaginal, marca a excitarii. Vom observa pata de culoare alba de la picioarele fetei si ne vom gandi la samanta barbateasca, iar in cele din urma genunchii presati unul intr-altul ai fetei si privirea intr-o parte care ne anunta refuzul actului sexual. De la aceste detalii regizorale nu mai este decat un pas in crearea unei adevarate povesti, aproape pornografice, insa suficient de subtila pentru a nu a capata nicio conotatie vulgara – si toate acestea pornind de la o simpla imagine inerta.

Astfel, putem conchide ca tema generala este cea a feminitatii promise, insa neacordate.

Cum defineste Goethe abstractizarea in pictura

In primul rand trebuie facuta distinctia intre ceea ce este real si ceea ce este o reprezentare a unui obiect real, a unei idei, a unui concept. Grosso modo, abstractizarea in pictura este tocmai reprezentarea de care vorbeam mai sus. In favoarea acestei afirmatii vin cuvintele lui Goethe, cum ca “arta tineste la o iluzie amagitoare si ca orice abatere de la acest ideal mecanic trebuie sa fie explicata, scuzata, justificata”.

Bineinteles, in pictura au existat si curente precum realismul care au incercat sa minimalizeze abstractizarea, pe cand alte curente au exploatat aceasta tehnica. Goethe  se refera la faptul ca, in pictura, orice abatere de la firesc trebuie sa aiba un motiv, o cauza.

Deoarece am mai notat deja, va reamintesc ca perioadele lui Picasso sunt in plina discutie. Intr-unul din vechile mele caiete am dat peste urmatoarea clasificare, luata, probabil, de prin cine stie ce istorie a picturii:

Perioada albastra (1901 – 1904)

Perioada roz (1904 – 1906)

Cubismul (1907 – 1914)

-         cezanian, cunoscut si ca perioada africana (1907 – 1909)

-         analitic (1909 – 1912)

-         sintetic (1912 – 1917)

Perioada epicuriana si senina (1917 – 1924)

Perioada suprarealista (1924 – 1929)

Aceasta este o discutie cu privire la perioadele lui Picasso.Pentru a vedea perioadele lui Picasso mergeti aici.

Intr-o anumita imprejurare mi s-a intamplat sa aud urmatoarea intrebare: Cate perioade are Picasso? Eram vreo cincizeci de persoane si niciunul dintre noi nu a stiut.

Daca veti cauta raspunsul, va veti lovi de urmatoarea politica: sunt bine stabilite primele cinci perioade ale lui Picasso, adica intre anii 1901 – 1919, si, pentru ce s-a intamplat dupa aceea, se argumenteaza cam in felul urmator “restul perioadelor sunt disputate, incerte”. A bun, dar care sunt perioadele alea disputate?! Ca asta nu ne-o mai spune nimeni. Cu alte cuvinte, e scandalizant faptul ca, prin aceasta ‘disputa’, tot ce a creat Picasso dupa 1919 sta in penumbra. Dragi analisti si critici ai artei, Picasso a pictat pana in 1973, cand a murit. Aici e vorba de un artificiu psihologic de diminuare a importantei, deci ascunderii, creatiei lui Picasso, pe o perioada de 54 de ani! Ca normal, daca la tot pasul dai numai peste perioada roz, albastra, cubism analitic, sintetic si, ocazional, perioada africana, ajungi sa crezi ca numai despre asta e vorba.

Profesorul a spus ca Picasso a avut sapte perioade si ne-a lasat pe noi sa le gasim.

Voi reveni asupra subiectului.